De ce sunt un om frustrat?

De vreo 3 săptămâni schițez un articol cu titlul „Sunt un om frustrat” în care încerc să vărs toate frustrările pe care le am. Tot ce am reușit să scriu a fost: „Mă declar frustrat. Am toate motivele s-o fac.” Am reușit să scriu doar atât nu pentru că aș fi un om destul de calibrat psihic, care-și relglează imediat conturile cu el însuși (implicit frustrările), ci pentru că îmi lipsea decizia finală de a-mi „spăla rufele în public”. Am luat decizia finală! Consider articolul un monolog interior, atâta tot, părerile celorlalți chiar nu contează.

Mai întâi de toate, articolul meu a devenit „De ce sunt frustrat?”. E o întrebare retorică apărută în urma unei noi dovezi că viața, oamenii, societatea, clădirile vechi, frunzele în bătaia vântului, bebelușii, cărțile de matematică, lumina soarelui (și lista poate să continue) sunt încă frumoase. Ce-i drept, pe mine mă frustrează și „frumosul” într-o anumită măsură, dar acum este vorba despre cu totul altceva.

”Sunt un om frustrat” ideea era simplă și concisă. Puteam lesne vorbi despre faptul că mă frustrează minorele de 14 ani care ăși vând trupul în numele „iubirii”, tinerii sub 18 care nu au auzit în viața lor de Kafka sau Dostoievski, dar știu cine e Nicolae Guță și Florin Salam, partidele politice (și mai ales oamenii politici), corupția și aș mai fi găsit alte mii de frustrări despre care să scriu. Norocul meu că mai mult citesc decât scriu și citind un articol (http://articole.observatorul.ro/lectorul-dr–nina-aurora-balan–un-exemplu-de-normalitate.html vă recomand citirea acestuia) și împrospătându-mi-se în minte exemplul de viață și personalitate al doamnei profesoare (omul căruia îi este adresat articolul) m-am îndreptat cu mintea către lucrurile care mă frustrează pe mine.

Doamna profesoară (Lector dr. Nina Aurora Bălan) este un om care mi-a marcat modul de a gândi (atat mie cât și multor altor studenți) și o face în continuare cu fiecare postare nouă pe rețelele de socializare sau discuție întreprinsă cu dânsa. Nu îndrăznesc să folosesc vreun adjectiv la adresa danseia, pentru că sunt convins că nu aș găsi unul potrivit. Recomand doar citirea articolului sus-menționat. Trecând prin prisma gândurilor mele articolul citat adineauri – mai mult un interviu cu doamna profesoară – încerc traversarea dinspre „Sunt un om frustrat„ către „De ce sunt un om frustrat?” cu scopul de a mă testa dacă am învățat ceva din lecția domanei profesoare.

„De ce sunt frustrat? De ce mă frustrează oamenii care, indiferent de naționalitate, vârstă, sex sau mentalitate sunt parte din mașina asta mare care se numește realitate. Toți suntem piese ale realității pe care o percepem. De ce mă frustrează ideile tinerilor fără prea mare discernământ atât timp cât sunt la rândul meu tânăr și pot alerga printre ei cu intenții bune. De ce mă frustrează PSD-ul? (Și o spun public că mă frustrează, nu doar din cauza guvernării extrem de vehiculate, ci și pt. că monopolul comunist al lor care m-a obligat să practic pupatul în cur pt. drepturile care mi se cuveneau fără alte „sforțări”) De ce mă frustrează PSD-ul? Când sunt tânăr și am un vot cu care mai pot lupta câțiva ani (asta în cazul în care nu voi muri de foame) și mai pot dobândi și alte voturi ca să luptăm mai mulți în războiul titanilor pe care momentan ne e imposibil să-i doborâm pt. că îi protejează sticla televizorului. De ce să fiu frustrat? De ce? De ce? De ce? Hai mai bine să mă bucur de tinerețea mea și să lupt. „Să-i oblig pe oameni să mă vadă!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s