Construim sau deconstruim Biserica?

Ierta-mi-se-vor eventualele incomaptibilitati cu religia crestin ortodoxa, scriu ca urmare a unui impuls pe care il resimt.

Nu demult incercam sa-mi construiesc propria biserica. Cat mai transparenta, dezinhibata, deconventionalizata. Credeam ca realizez Biserica ideala, ca prin e a vad clar si fara interpuneri un Dumnezeu adevarat. 

Pe Iisus Hristos il cunoscusem din copilarie: el era prunc, eu eram putin mai mare. Ne-am imprietenit repede, pentru ca el era prietenul tuturor.

El era Dumnezeul pe care il slujeam in Biserica mea. El si toate celelalte valori crestin ortodoxe.

Totusi, dupa indelungate eforturi, Biserica era tot la stadiul de ruina. Eram un fel de Manole (fara o Ana). Nici n-ar fi fost nevoie de ea, ar fi stricat transparenta bisericii.

Azi am aflat de ce biserica mea a ramas o ruina: construiam de fapt, si deconstruiam aceeasi Biserica in acelasi timp.

(Sunt convins ca cine citeste povestea – adica tot eu – a inteles despre ce am vorbit pana acum)

Urmeaza relatarea intamplarii:

Cu prilejul ITO (Intalnirii tinerilor ortodocsi din toata lumea)  am avut oportunitatea de a participa la diferite acte menite sa ne formeze sau reformeze o anumita constiinta morala.

Am observat lucrurile simplu sau fictiv: am trait zambind sau surazand, am inteles sau mi-am pus intrebari, am vazut sau am inchis ochii si mi-am imaginat doar. 

In ultima dimineata a intalnirii, patriarhul Daniel a oficiat slujba in fata Catedralei Mantuiri neamului.

Sincer spun, slujba ma pierduse: ma uitam la constructia Catedralei si ma-ntrebam daca au dreptate ce-i care sustin ca „Dumnezeu prefera lemnul si spatiile mici”, printre care si Cartarescu, un scriitor pe care il apreciez sau conteaza sa fim cat mai multi in numele Domnului, or Catedrala se vrea a fi a „neamului”, neam ce intr-o biserica de lemn n-ar incapea. Nu vreau sa formulez concluzii personale cu privire la aceasta dezbatere, pentru ca, in fapt slujba de aceasta, pentru mine s-a tinut intr-o bisericuta de 20 de centimetri, contruita din pietricele. 

La picioarele mele stand obosita, fetita (probabil in varsta de 10, 11 ani) unui preot coordonator construia o bisericuta din pietricelele pe care statea. N-a terminat-o pentru ca nu gasea pietricele de care avea nevoie.

Atunci, acolo, eu am inteles de ce niciodata nu mi-am terminat de construit propria mea biserica. Si totusi as mai vrea sa stiu ceva (daca citeste cineva ce scriu si intelege): 

Oare Dumnezeu era si in Biserica acelei fetite?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s