Despre cum mi-am violat destinul ca să nu rămân prost

image

În școala generală am fost un prost declarat. Cu prieteni proști, ratați, făcănd tot felul de lucruri care ne confereau statutul de „șmecheri”. Era modul meu de a înțelege lumea. Așa înțelegeam eu perspectiva lui „a fi” și nu admiteam varianta „sau a nu fi” așa.
Eu eram ăla mai putin integrat dintre prietenii mei de atunci. Întotdeauna am fost așa. Mai ales că riscam puțin, nu ascultam manele și mai erau câteva diferențe minore între noi. În rest, eram ca ei.
Îmi amintesc că abia se instalse noul profesor de română la catedră și începuseră tot felul de impresii. „Am auzit că dă și 2” spuneau unii. Mă temeam de dânsul înainte de a-l cunoaște. Primele ore de română și prima inițiativă a noului profesor; „Veniți la bibliotecă,vă dau tuturor o carte și peste două săptămâni o returnați, dar nu înainte de a prezenta la oră fișa de lectură a cărții!„. M-am dat dracu!
Merg la bibliotecă și domnul profesor îmi alege „Stejarul din Borzesti”. Am citit-o. Am citit-o cu sete. Mi-am futut pentru prima oara in gura destinul. A fost momentul zero.
As fi putut avea o viata atât de frumoasă.
Trebuia să fi ales jocul unei vieți mai pasionante cu țigări și băutură și fete de 2 lei cu tot cu hainele de pe ele.
Mi-a trebuit mie cartea aia, impusă de proful de romana. Mi-a trebuit?
La dracu, apoi Jules Verne. Mai tarziu, Dostoievski, Tolstoi, pana la Kafka, Bulgakov sau Cărtărescu.
Devenise un gest reflex,libido-ul mi-o luase razna, iar eu îmi violam frenetic destinul de a fi prost cu fiecare carte citită. Obsedat sexual.
Daca n-aș fi citit atât, aș fi putut termina sau nu liceul cu garanția faptului că plec in Anglia sau oriunde altundeva să fac bani, apoi să-mi cumpar o masina.
Ce viață am ratat!
Dar, domn profesor ne mai spunea ceva. Nu alergați după luxul vieții în străinătate! Atunci era în vogă raiul Italia, unde părinții noștri își distrugeau sănătatea, moralitatea orice urmă de sentimentalism ca să ne asigure nouă banii pentru prăjitura „Napoleon” pe care o mâncam în fiecare zi la școală.
Puteam fi prost, fara sa stiu cat sunt de prost. Puteam să aleg luxul Anglia, atât de comun generației mele, însă am ales „the road not taken”.
Dacă n-ar fi fost el, domnul profesor Olteanu, m-aș fi bucurat sincer de realitatea mea infectă, fără să admit vreodată varianta progresului. Domn profesor mi-a impus varianta de „a nu fi” ipocritul cotidian, cetățeanul turmentat.
Am ales să judec. Mi-am violat destinul: am citit până cand am căpătat discernământ si au început să ma deranjeze multe.
Ma enervează mulți oameni (din diferite motive) si politica sau durerea. Și atunci cand am motive să stau sau cand nu am.
Ma enerveaza multe! E reflexul meu la o lume pe care încă nu o înțeleg.
Fiind acum în mijlocul unui drum care îmi impune mii de trasee spre viitor, aleg prin scurta rememorare de fapte o mică întoarcere spre cărarea unui punct de referință din viața mea: școala generală. Mă întorc pentru puțin timp, doar atât cât să vă pot „mulțumi” pentru prima carte și primele direcții date vieții mele,domn profesor!
Promit că reîntors la răscrucea prezentului, voi ști să aleg traseul potrivit!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s